O destinație turistică din România a fost inclusă în topul celor 52 de locuri de vizitat în 2020, realizat de publicația New York Times. „Alpii Transilvaniei”, locul pe care prințul Charles l-a numit „o comoară de neprețuit”, este promovat alături de destinații precum Bolivia, Washington, Paso Roble sau Sicilia.
65% din pădurile seculare ale Europei se află în România, scrie jurnalistul Gabriel Leigh. „Pentru a experimenta o parte din sălbăticia reală nu este nevoie să mergeți până la capătul Pământulu, ci vizitați România. Aceste păduri adăpostesc urși, lupi și o floră surprinzătoare”.
Publicația New York Times propune o vizită în Parcul Național Domogled – Valea Cernei sau o drumeție în munții Făgăraș, lăudând Transfăgărășanul, „o destinație în sine pentru pasionații de mașini”.
„Niciodată nu a existat un moment mai potrivit pentru a vedea și a celebra aceste păduri având în vedere că, în ciuda eforturilor conservatorilor, inclusiv ale prințului Charles, care le-a numit „o comoară naturală neprețuită”, pădurile din România sunt în pericol din cauza exploatărilor ilegale și a hoților de lemne”.
Turiștii care vin în număr mare ar putea avea un impact pozitiv, transmițând un mesaj împotriva defrișărilor masive, potrivit Digi24.
Sursa: stiripesurse.ro