Comuna Topliţa şi Ţinutul Pădurenilor, jud.Hunedoara

24 Ian

Originea tradițiilor din Ținutul Pădurenilor se pierde în negura timpului, dar ele continuă să se remarce prin autenticitate. Cu toate că impactul industriei, traiul alături de alte naționalități, însoțit de anumite influențe, și trecerea timpului au adus câteva elemente de modernism în viața pădurenilor, tradițiile au rămase intacte.

Povestea despre tradițiile, obiceiurile și folclorul pădurenilor este cuprinzătoare, iar cel mai plăcut mod de a o cunoaște este venind acasă la ei, în comuna Toplița și pe întreg Ținutul Pădurenilor. Aici, vi se va dezvălui tezaurul cultural de către oameni primitori, dornici să vă arate ce le este mai drag lor…dansul, cântecul și propriile veșminte.

Cititi si...
România în 60 de imagini superbe

—–

„Apă, aer și pădure”- acestea sunt, după cum grăiesc oamenii locului, elementele care înfățișează Ținutul Pădurenilor.

Aici, râurile Cerna și Dobra șerpuiesc printre pântecele Munților Poiana Ruscă, iar aerul curat se resimte permanent, fiind răsufletul codrilor bogați. Vegetația este reprezentată în cea mai mare parte de păduri falnice, în care natura s-a păstrat aproape nealterată. În orice anotimp, împrejurimile sunt de-o frumusețe greu de descris. Tezaurul natural, împreună cu edificiile presărate pe întreg ținutul, inspiră orice privitor.

Pe meleagul pădurenilor, curprins între Valea Cernei și Valea Mureșului, din județul Hunedoara, în jurul satelor răsfirate, s-au păstrat poveștile țesute cu secole în urmă, însă la fel de fascinante sunt tocmai datele reale despre cele întâmplate…Un drum rural din marmură, aflat într-un sat ajuns pustiu, un lăcaș de cult înghițit de ape, două furnale, care stau mărturie bazelor siderurgiei și mineritului puse aici, arbori seculari de dimensiuni impresionante și alte mici comori naturale și culturale.

Cititi si...
Castrul roman Germisara

Așezările rurale, născute înaintea ocupației romane, adăpostesc pădurenii, cei care se mândresc și astăzi cu portul popular, folclorul muzical, obiceiurile și tradițiile lor. Această zonă este una dintre cele mai înzestrate din România.

Printre așezările foarte cunoscute ale pădurenilor se numără comuna Toplița, formată în jurul satului cu același nume atestat în secolul al XVIII-lea. În ținut, se află și comunele Ghelari, Bătrâna, Bunila, Cerbăl și Lelese. Împreună cuceresc călătorul atent și dispus să vadă, să audă și să simtă întreaga poveste a acestui meleag.

Lasă-te purtat alături de noi pe cărările Munților Poiana Ruscă, bucură-te de aventură și mișcare, descoperă tradițiile locului, creează-ți amintiri și imortalizează-le prin fotografie! Pășește în Ținutul Pădurenilor!

Cititi si...
Muzeele mai puțin cunoscute din Hunedoara. Ce minunății ascund Peșteana, Brad sau Orăștie (FOTO)

Imagine si montaj: Cosmin Giurgiu
Asistent imagine si texte: Larisa Duta
Design si fotografii: Alina Bondrea
Consultant istoric si texte: Dr.Andrei Pogacias
Coloana sonora: Audio Network
©2014 Ghid Video Turistic si Filmari Aeriene
ghidvideoturistic.ro filmariaeriene.com

Sursa: toplita-tinutulpadurenilor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *