Satul bistrițean Arcalia este unul plin de voievozi. Despre nume este vorba, nume ce are în el măreţia marilor domnitori români şi mândria celor de astăzi.
Voievozii din Arcalia sunt oameni cu totul deosebiţi, harnici, întreprinzători, pricepuţi la toate şi, uneori chiar aspri la vorbă. Pavel Voievod, a fost printre primii oameni din Arcalia care a plecat în America să muncească, să facă bani.
Acum, un descendent al numeroasei familii este Paul Paul Voievod, acum gospodar din neam în neam deține circa 60 familii de albine și e mândria lui. De altfel, satul Arcalia este recunoscut în Bistrița – Năsăud ca fiind o localitate unde foarte mulți localnici se ocupă de albinărit, aceștia susținând că produsele apicole sunt un real izvor de sănătate.
Cea mai mare mândrie a arcălenilor este însă Parcul dendrologic, un loc deosebit unde poate fi admirat singurul castel din Transilvania în stil mauro-bizantin.
Această minunăţie de parc natural care se întinde pe 16 hectare şi care adăposteşte peste 150 de tipuri de arbori şi arbuşti, autohtoni sau exotici, se afla la doar 17 kilometri de Bistriţa.
Este o oază de liniste şi un loc ideal pentru cei care doresc să studieze varietatea florei, reprezentată prin specii autohtone, dar şi prin unele care nu trăiesc în mod normal în climatul din România.
Aici pot fi admiraţi bradul argintiu, molidul caucazian, salcâmul japonez, nucul american, pinul de mătase, scumpia, oţetarul, liridendronul, stejarul american, stejarul pedunculat, teiul cu frunză mare, chiparosul de baltă, iar laturile parcului de formă trapezoidală sunt alcătuite din alei realizate din molid, brad, carpen şi salcâm.
Peisajul este de vis mai ales primăvara, când înmuguresc şi înfloresc arbuştii cu flori albe şi roşii.
Aleile se umplu încet-încet de petale, florile multicolore încep să acopere pajiştile, iar parcul dendrologic de la Arcalia devine un refugiu plin de verdeaţă perfect pentru relaxare si contemplare.
Autor: Viorel Grosu
Sursa: antenasatelor.ro