Azi câți mai văd c-au înflorit salcâmii,
Câți dintre noi își mai ridică privirea către cer ?
Câți au plecat, câți au rămas, ca frunzele pădurii
Ce cad de verzi din pomii care sub secure pier ?
Ce jaf și ce hoție, biată și sărmană țară,
Că ai ajuns precum o mamă ce-și plânge pruncii alungați.
Ești plină de străini și trădători cu inimă de fiară,
Flăcăii tăi și fete mândre în țări străine sunt argați.
Și au rămas în urma lor copiii care-i plâng cu jale,
Părinții lor bătrâni se roagă în genunchi,
Udând cu lacrimi de durere sfintele icoane,
Să își mai vadă într-o zi copii pe care i-au crescut desculți.
Parcă prea rar se învârtește roata morii,
Prea blânde-s legile cu hoardele de trădători,
Și mult prea multe lacrimi poartă valul mării
Spre cei plecați de lângă ei, în zarea ce se pierde-n depărtări.
Azi câți mai văd c-au înflorit cireșii,
Câți mai aud cum cântă cucu-nstrainat ?
Câte măicuțe plâng pe colțul mesei
Unde feciorul lor de multe ori a stat?
Prea rar se-ntoarce roata morii,
Prea blande-s legile cu hoții ce au suflet necurat,
Fă DOAMNE în beciurile închisorii,
Iadul mai mare să-ncapa toți cei care ne-au furat !
––––––––––––––––––––––-
Autor: Dorin Dumitriu
Like&Share: Cu Iosif pe coclauri
Sursa: Cu Iosif pe coclauri / Facebook
