EVENIMENT! Dacă vreți să aflați ce gust are ciocolata din ghindă, înghețata cu aromă de lavandă, cârnații cu linte acum vă puteți satisface curiozitatea. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca organizează pe 30 mai 2018 Festivalul Alimentului unde vor fi expuse zeci de produse alimentare, inovații create chiar de studenți.
Zeci de produse pe cât de inovative, pe atât de gustoase vor fi prezentate, în 30 mai, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din cadrul USAMV Cluj-Napoca, de către studenții de la Facultatea de Ştiința şi Tehnologia Alimentelor (STA), anunță USAMV Cluj, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Între produsele pregătite de aceștia se regăsesc cele cu care au câștigat numeroase medalii la ProInvent 2018, dar și preparate noi, cum ar fi: înghețată cu aromă de lavandă, tinctură de porumbele, ruladă din piept de porc și carne de curcan, cârnați cu adaos de linte verde, ciocolată din ghindă, Muffinapple, Crenwurst din carne de pui fortifiat cu pulbere de ciuperci și cireșe, Minicroissant cu pudră de matcha, Praline inovative, Biscuiți funcționali cu hibiscus și cremă de mentă, Iaurt îmbogăţit cu ulei de pește și piure de fructe şi multe alte produse inovative.
La Festivalul Alimentului vor participa 77 de studenți, cu 75 de produse, alături de 21 de firme expozante.
Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 10.00, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate, cu alocuțiunea decanului STA, Prof. dr. Maria Tofană, urmată de cea a rectorului USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi. Între orele 10.10 – 11.00 va avea loc jurizarea produselor, între orele 11.00 – 12.00 expoziția va deschisă publicului și reprezentanților mass-media, iar de la ora 12.00 este programată premierea studenților.
Vizitatorii vor putea gusta din toate produsele alimentare expuse, care sînt obţinute prin utilizarea unor tehnologii inovative şi urmăresc promovarea unei alimentaţii sănătoase, cu efecte benefice asupra organismului.
Evenimentul este organizat de USAMV Cluj-Napoca, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România.
Sursa: agroinfo.ro