Undeva în inima Bucegilor, între Cheile Tătarului și Cheile Zărnoagei vom găsi unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase locuri din țară care, mai presus de toate și-a păstrat naturalețea sălbatică.
Departe de lumea dezlănţuită, aceasta oază de linişte şi răcoare încântă toate privirile, graţie culmilor semeţe care adăpostesc şi totodată ascund unul dintre cele mai frumoase lacuri artificiale ale ţării noastre.
Este vorba despre lacul Bolboci, întinderea de apă care acaparează tot orizontul şi care îşi schimbă culoarea în fiecare moment al zilei, creând un spectacol unic de culori și vibrații.
Supranumit pe bună dreptate “Marea din Bucegi“, lacul Bolboci este unul dintre cele mai vizitate lacuri din ţară. Acesta, împreună cu peisajul dimprejur reprezintă una dintre principale atracţii ale Bucegilor.
Dominat de masive muntoase, foarte bine împădurite, lacul s-a format în spatele unui baraj situat la cea mai mare altitudine din ţară, respectiv1438 metri. Creat prin blocarea artificială a râului Ialomița în 1988, Bolboci are un volum de apă asemănător cu Lacul Morii din București, dar este foarte întins. Acesta se ascunde printre versanții de pe mal, în așa fel încât e aproape imposibil să îl prinzi într-o singură imagine, chiar și de pe creste.
Întrucât frumusețea întregii zone în care se află Lacul Bolboci te vor face să nu vrei să mai pleci, află că poți fi mai aproape de natură înnoptând în zona de campare special amenajată, pe malul lacului. Dacă totuși nu ai venit pregătit sau te sperie ideea vizitei nocturne au unui urs morocănos, poți opta pentru o noapte la Cabana Bolboci. Aici vei găsi peste 60 de camere primitoare și un restaurant cochet cu preparate delicioase.
Pe de altă parte, lacul Bolboci este un minunat punct de plecare către diferite trasee turistice bine marcate. De aici poţi ajunge la principalele obiective turistice ale zonei precum: Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei, Peștera Ialomiței, Peștera Mică, Cheile Orzei, Padina, Babele sau Vârful Omu.
Un alt punct de atracție al Lacului Bolboci este evenimentul organizat anual, în luna august ”Ziua Lacului Bolboci” un bun prilej pentru a admira costume tradiționale, a asculta legendele locului și de ce nu, a participa la competițiile sportive organizate cu această ocazie.
Sursa: antenasatelor.ro