La 18 ani a plecat in Italia cu gandul sa isi cumpere o casa si o masina. A dormit in gara, s-a incalzit la gura de metrou insa a muncit din greu si a reusit. In doar cinci ani a strans o mica avere si si-a intemeiat o familie.
S-a intors in tara impreuna cu sotul si vreme de opt ani a avut parte de piedici, birocratie si afaceri care au esuat. In 2011 a tras lozul castigator. Cristina Socea s-a apucat sa faca dulceata dupa o reteta veche romaneasca, iar astazi se poate lauda ca face bani din traditie. Produsele ei se vand in toata Europa si au mare succes in America si Japonia. Crede ca Romania are ce trebuie pentru ca fiecare sa duca o viata imbelsugata insa trebuie sa tii cont de doua elemente esentiale: sa nu iti tradezi valorile si sa faci ce stii mai bine, ce iti place cu adevarat.
Pare greu de crezut, insa drumul gri pe care se strecoara anevoios o caruta duce spre un loc total surprinzator. O casuta in care se scrie una dintre cele mai frumoase povesti culinare ale Romaniei moderne.
Suntem in satul Poloboc din Neamt. Aromele bunatatilor de casa invaluie ulita. Aici miroase a cornulete, ceva mai incolo a poale-n brau. Iar odata ce esti izbit in plin de aburii de bors ori izul de sarmale fierbinti te-ai intors in copilarie. Redevii mogaldeata pofticioasa cu ochi mari, ce-si privea mama gatind, de dupa un colt al mesei. Tabloul descrie perfect ceea ce se intampla in gospodaria familiei Socea. O gura de rai a bucatilor traditionale. Pe marginea sobei, aluatul de cozonaci si paine e la dospit. Afara, barbatii isi trag sufletul la o tuica fiarta si o gura de sorici proaspat.
Cristina si Daniel sunt gazdele noastre. Povestea lor i-a cucerit pe strainii fermecati de spiritul romanesc autentic. Cei doi soti prepara si vand dulceturi si bucate traditionale peste tot in lume. “Scotia, Suedia, America foarte mult , Norvegia, Germania, Austria , Italia. Aproape in toata Europa ma suna asa din niste tari ca ma uit la tel si zic oare chiar e adevarat?”, spune Cristina.
“Intr-o zi am vandut de 5.000 de euro dulceata, zacusca, muraturi, au plecat in Franta la un magazin si am fost mai mult decat incantati. Dulceata asta trebuie sa gaseasca clientii potriviti, care sa respecte traditia , calitatea, lucrurile astea facute la mana facute la foc de lemne. Ma simt mandra ca sunt romanca, mai ales acum ca a fi roman inseamna sa reprezinti ceva din Romania si acum facand aceste produse naturale, cred ca oriunde m-as duce as spune eu “Stiti, eu sunt din Romania”.”
Camara Cristinei este uluitoare. Ticsita cu siropuri, borcane de zacusca si muraturi, legume din gradina fierte la foc de lemne, dar si sticle cu palinca ori lichioruri fine din fructe din padure. Metoda de preparare este un mix intre tehnici moderne si retete dintr-o carte veche de bucate. Gasim cozonaci boieresti, paine pe foi de varza, chiar si sarmale. Toate le sunt livrate prin curier pofticiosilor.
La nici 40 de ani, Cristina si Daniel se declara fericiti si impliniti. Au trei fete, o gospodarie frumoasa si duc o viata imbelsugata. Insa nu a fost dintotdeauna asa. Speriata de perspectiva unui viitor cenusiu, Cristina a pleacat in Italia, la doar 18 ani. Se intampla in 1998. La cateva luni dupa, a urmat-o si Daniel – iubitul ei pe atunci. “Cand am ajuns acolo nu aveam unde sa locuim, am dormit in gara”, spune el. Cristina il completeaza: “Ne incalzeam la gura metroului. Eu am facut curatenie in case, 3 ore ici, 3 ore colo, 3 ore dincolo. Am ajuns sa cunosc toata Roma ca pe ochii din cap. Mi-am cumparat un motoscuter si mergeam la serviciu cu motoscuterul. Eu am nimerit niste familii foarte instarite in Italia am lucrat la o contesa chiar. Era o placere sa lucrezi la asa oameni, dar eram mereu cu gandul de intoarcere.”
De fapt, inca de cand au ajuns in Italia, amandoi au facut legamant: indiferent cat de bine le va fi, nu vor sta departe de casa prea mult. In cinci ani, si-au propus sa se intoarca in Romania. Dupa doi ani, s-au casatorit. Au strans bani, au cumparat 3 apartamente, 3 microbuze noi. “Daca nu aveam bani, nu aveam ce face acasa, cu ce sa te intorci. Si cu bani ne-a fost foarte greu. Culmea, cand unii se lupta sa ramana in strainatate noi ne-am luptat sa ramanem in Romania.”
Iar cand s-a implinit termenul, au revenit acasa, la Poloboc. Chiar daca au lasat in urma un loc de munca sigur si, foarte important, respectul strainilor. Tranzitia a fost tortura lenta. Vreme de opt ani, Cristina si Daniel au incercat tot felul de afaceri. Au esuat constant, insa nu au renuntat.
Cristina: “Intr-o dimineata sotul zice “ne apucam de dulceata?” Bun, ne apucam dar cui o vindem, ce facem? Si am cautat, nu stiam sa umblu pe calculator pana atunci, nici nu stiam cum sa scriu “vand, cumpar dulceata” dupa care dupa doua zile m-a sunat un domn a zis vindeti? Da. Aveti dulceata de cirese? Da. Noi nu aveam. Voia sa cumpere toata dulceata si i-am zis ca am vandut-o ca nu mai avem atata dar noi nu aveam si chiar ne-am apucat si am facut foarte multa dulceata de capsuni, de cirese amare, de nuci verzi si zacusca cateva sortimente.”
Afacerea a inflorit rapid. In scurt timp, cei doi au pus pe picioare un brand veritabil. “Romania are ce trebuie dar nu trebuie sa-ti tradezi valorile pentru ca eu am facut bani din valorile si traditiile Romaniei”, spune Cristina. “Puteam sa fiu cumparata de italieni, m-au sunat din Japonia ca ne voiau toata dulceata dar am renuntat pentru a o vinde la romani. Este mandria noastra de a o vinde aici. E dulceata noastra. De exemplu in Italia daca mergi la cumparaturi orice batranica cu un pachet de paste in mana te intreba “ia vezi, unde-I produs”. Daca nu era produs in Italia nu ii cumpara iar noi de ce trebuie sa cumparam tot ce e din afara si al nostru nu?”
Asta le spune si celor care o suna sa o intrebe cum sa-si inceapa o afacere. In termeni mai mult sau mai putin economici. “M-au contactat foarte multi, culmea mie imi era de ras asa ca ma sunau studenti cu cate doua facultati ca vor si ei sa se apuce dar voiau sa le dau un plan de afaceri, o cifra de afaceri care eu nici acum dupa cinci ani nu am asa ceva. Nu trebuie sa te uiti ca mie imi merge bine tu trebuie sa te gandesti la ceva ce ai putea tu sa faci, pentru ca iti va reusi daca ai rabdare si sa te trezesti dimineata si sa spui “da, eu vreau sa fac lucrul asta”.”
Manati de credinta lucrului bine facut, cu pasiune si cu drag de traditie, Cristina si Daniel vor sa se apuce si de agroturism. Sa-i puna la masa pe cei care le trag pragul, sa le arate aici, la Poloboc ca spiritul romanesc e viu. Si ca valorile noastre autentice pot ramane nealterate cu putina vointa!
Sursa: stirileprotv.ro
