Românii de lângă noi – Românii din Grecia

Tipuri de gramoşteni din comuna Livezi, colonizaţi în Cadrilater (1929). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR

Românii de lângă noi. – 3. Românii din Grecia.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Adevăraţi „nomazi ai Balcanilor”, sobri, economi şi inteligenţi, aromânii şi-au păstrat identitatea romanică în decursul secolelor datorită modului de viaţă pastoral, însă n-au ajuns niciodată să devină o naţiune. Macedoromânii şi meglenoromânii din Grecia sunt localizaţi cu preponderenţă în nord (Pind, Epir, Tesalia, Macedonia grecească), aşezări ca Vlahoclisura, Băeasa, Avdela, Perivoli, Aminciu ( Metzovo), Livezi sau Liumniţa fiind sinonime cu românismul balcanic. Majoritatea acestora duc o viaţă nomadă: „unii ca păstori, pribegind cu turmele lor în căutare de păşuni, în munţi vara şi la câmpie iarna, alţii fiind cărăvănari, mereu pe drumuri, urmând lungi şiruri de caravane de cai şi catâri”. Sunt excelenţi păstori, neîntrecuţi negustori şi „foarte abili meseriaşi”. Păstoritul reprezintă principala lor activitate, „izvorul de viaţă” din care iau naştere „celelalte ocupaţiuni”. „Cărvănăritul”, respectiv transportul de mărfuri, reprezintă o îndeletnicire deloc de neglijat, în condiţiile în care, în Peninsula Balcanică, înainte de introducerea căilor ferate, caravanele sunt folosite atât pentru transportul mărfurilor, cât şi al oa-menilor şi chiar al poştei. Particularitatea aceasta ocupaţională este afectată în mod direct de constituirea statelor naţionale în spaţiul otoman, în decursul secolului al XIX-lea. Destinul acestei populaţii este marcat de răspândirea ideologiilor naţionaliste în Peninsula Balcanică şi disputarea ţinuturilor pe care le populează. in secolul al XIX-lea, o identitate naţională proprie se bazează pe elemente precum limbă, scriere, religie şi istorie. Aromânii nu au nici o organizaţie politică Şi nici biserică proprie – constată un diplomat britanic la 1900 – „au însă limba lor proprie şi sunt cu toţii bilingvi, dar nu-şi dau osteneala să afişeze limba lor faţă de străini”.

Dispersarea aromânilor într-un număr mare de grupuri separate, faptul că mulţi dintre ei sunt influenţaţi de cultura greacă şi se consideră greci, diminuează mult valoarea lor ca element etnic. O insemnătate deosebită o capătă problema educării celor care aparţin aceleiaşi etnii în propria limbă, educaţie realizată atât prin sistemul şcolar la diverse nivele cât şi, pe plan spiritual, prin Biserică. Toate statele balcanice care îşi dispută moştenirea otomană înfiinţează şcoli pentru a-şi propaga idealurile naţionale, militează pentru biserici loiale mitropoliţilor „lor”, publică hărţi şi studii etnografice care să le justifice revendicările. intr-un final, ajung chiar să finanţeze cete înarmate de patrioţi – fie localnici, fie agenţi din afară – pentru a câştiga noi aderenţi acolo unde mijloacele paşnice nu pot garanta succesul politicii lor. Noile etichete de identitate, pe care aceşti activişti încearcă să le aplice asupra populaţiei creştine din regiune, distrug comuniunea economică şi de rit pe care aceasta a împărtăşit-o şi dau naştere unei profunde sciziuni sociale, care, treptat, se va transforma în violenţă şi vărsare de sânge. Inevitabil, aromânii sunt atraşi în această dispută. Triumful naţionalismului balcanic este urmat de scindarea acestei comunităţi în tabere învrăjbite, respectiv „naţionalişti” şi „grecomani”. incepând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aromânii încep să-şi cultive limba proprie şi sunt ajutaţi de statul român să se emancipeze cultural, prin deschiderea de şcoli şi biserici. Astfel, la 1916, în Grecia funcţionează 44 de şcoli primare şi două şcoli comerciale pentru aromânii care doresc să înveţe în limba română. Încercarea de a impune un Mitropolit primat al aromânilor din Imperiul Otoman se soldează insă cu un eşec, din cauza opoziţiei vehemente a Patriarhiei şi a clerului grec, care văd în acest demers pericolul unei noi schisme în sânul Ortodoxiei. Fiind indisolubil legaţi de ortodoxie, măsurile punitive luate de autorităţile ecleziastice greceşti împotriva celor care îşi trimit copiii să inveţe în limba maternă sau evită bisericile aflate sub jurisdicţia Patriarhiei ecumenice au un puternic impact asupra psihologiei aromânilor.

Pacea de la Bucureşti (1913), prin care sunt i’mpărţite fostele teritorii otomane, echivalează pentru aromâni cu o lovitură de graţie, prin schimbările cu grave consecinţe care vor urma în următoarele decenii. Deşi Grecia se angajează, la Bucureşti, să acorde autonomie şcolilor şi bisericilor aromânilor şi să permită subvenţionarea acestor instituţii de către autorităţile române, „sub regimul grecesc această minoritate a fost tratată mai aspru decât sub dominaţia Macedoniei greceşti, „s-au impuţinat intinderile de pământ care serveau de păşune turmelor de oi ale românilor macedoneni din munţi, care iarna coborau la şes”. Distrugerea sistemului de păşunat a generat reacţii diferite. Mulţi au ales calea emigrării, „devenită o necesitate imperioasă, atraşi de perspectiva colonizării în Cadrilaterul românesc. Alţii se indreaptă spre oraşe, spre a se pierde in masa populaţiei majoritare. Distrugerile provocate in perioada 1940-1944 şi războiul civil care pune stăpânire pe Grecia accelerează fenomenul de deznaţionalizare a aromânilor.
Toate şcolile şi bisericile româneşti din Grecia sunt închise in februarie 1946, astfel încât „niciun român din Grecia nu are azi siguranţa zilei de mâine”. Această politică de accelerare a fenomenului de deznaţionalizare a aromânilor este însoţită şi de dispariţia acestora din statisticile oficiale. Din acest considerent, este greu de estimat care este astăzi numărul aromânilor care trăiesc în Grecia. Astfel, dacă în 1928 în această ţară trăiau, oficial, 19 703 „cuţo-vlahi”, în 1951 numărul acestora se dublează în statisticile greceşti (39 885 de persoane). După această dată, recensămintele greceşti nu
mai conţin niciun fel de informaţii despre limba maternă a populaţiei. Aşa se face că as-tăzi estimările care îi privesc pe aromânii din Grecia variază, în funcţie de surse, între 20 000 şi 200 000 de persoane. Această comunitate nu se bucură de statutul de minoritate naţională (autorităţile de la Atena recunosc doar o „minoritate musulmană”), fiind consideraţi „greci vlahofoni”. 1n condiţiile evenimentelor din ultimul secol, consideră reputatul cercetător britanic Tom Winnifrith, orice formă de supravieţuire a co-munităţilor de aromâni este „remarcabilă.

Titlurile fotografiilor:

1. Horă de bărbaţi din Laişta (Laca), în zona Pindului 1903). loan Neniţescu găseşte aici, la 1892, 6 500 de aromâni. Este o exagerare. Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
2. Horă de tinere din Laişta (Laca), în zona Pindului (1903). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
3. Figuri de aromâni din satul Pădzi, în zona Pindului (1913). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
4. :Aromâni susţinători ai cauzei naţionale româneşti în Balcani, ucişi de o bandă greceascâ (1905). Sursa: Colecţia „.anakia, BAR.
5. Negustori de vite din Samarina, „cea mai de frunte aromânească din Pind” (circa 1900). Sursa: :olecţia Manakia, BAR.
6. Familie de aromâni din Perivole,,,una din comunele aromâneşti de frunte din munţii Pindului” (21 iulie 1927). Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.
7. Satul Băeasa, numit de greci Vovusa (16 iulie 1928). Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.
8. Casă din Băeasa (12 iulie 1927). Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.
9. Tipuri de aromâni din Băeasa (circa 1900, 14 iulie 1928). Acest sat din Pind are, la începutul secolului trecut, 600 de locuitori. Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
10. Avdela, „comună curat românească” din Pind (18 august 1927). Centru al mişcării de emancipare naţională a aromânilor, localitatea a fost incendiată, în 1905, de bandele greceşti. Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.
11. Bâtrâne din satul Liumniţa (Macedonia grecească), colonizate în Cadrilater (10 mai 1929). Sursa: Colec-ţia Tache Papahagi, BAR.
12. Satul Păpădia a fost fondat, in preajma anului 1900, de fărşeroţi, in apropiere de actuala graniţă dintre Grecia şi Republica Macedonia. Satul număra 300 de locuitori. Astăzi nu au mai rămas decât nişte ruine, care să amintească de această localitate. Sursa: Fundaţia Culturală Muşata Armană din Mihail Kogăini-ceanu, Constanţa.
13.Tipuri de gramoşteni din comuna Livezi, colonizaţi în Cadrilater (1929). Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.
14. Elevi ai gimnaziului de la lanina, deschis de statul român în 1887.1n 1901 este transformat în şcoală comer-cială, având 61 de elevi. Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
15. „Armatoli aromâni, luptând contra grecilor antarţi şi comiţilor bulgari, pentru naţie şi limbă” (circa 1905). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
16. „Eroul Căpitan (Voivodă) Aromân”George Mucitani. Născut în Cruşova, Mucitani coordona, în 1906, cetele de armatoli aromâni care acţionau în Meglena, Veria şi Vodena, împotriva bandelor greceşti care îi terorizau pe adepţii cauzei naţionale româneşti. Sub comanda sa au luptat, printre alţii, „Mihali Handuri, Hali Joga, Muşa Darlaiani, lani Ceară, Hrista Ciomu, Cola Macri, Gachi Todu, Nachi Cuşma, Unciu Dimaşi, Costa Dabija, Gachi al Dimcei şi lani Vuloagă din Pe-rivoli” (circa 1906). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
17. Aromâni „chiragii”- proprietari de cai şl catki. „in lunile de vară, este aproape imposibil ca cineva să călă-torească între Dunăre şi Pind şi să nu întâlnească lungi şiruri de caravane urcând defileurile munţilor” (Sir Charles Eliot, 1900). Sursa: Colecţia IVIanakia, BAR.
18. Chipuri de aromâni din Epir (circa 1904-1906). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
19. Chipuri de aromâni, circa 1900. Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
20. Nuntă la aromânii din Epir, circa 1900. Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
21. Ceată aromânească din Caraferia (Veria),,,pentru apărarea limbii lor materne şi spre paza comunelor româ-neşti din ţinutul Caraferia, contra grecilor antarţi şi altor duşmani ce-ar atinge neamul românesc” (circa 1905). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.
22. „Ceata lui Nicea (voivodă aromân) pentru apărarea limbii lor materne”,In Caraferia (circa 1905). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.

de Daniel Cain.

Scanată si oferită de: https://www.facebook.com/artizanul.moldova (Veaceslav Filimon)

Horă de tinere din Laişta (Laca), în zona Pindului (1903). Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Figuri de aromâni din satul Pădzi, în zona Pindului (1913). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Horă de bărbaţi din Laişta (Laca), în zona Pindului 1903). loan Neniţescu găseşte aici, la 1892, 6 500 de aromâni. Este o exagerare. Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Figuri de aromâni din satul Pădzi, în zona Pindului (1913). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Armatoli aromâni, luptând contra grecilor antarţi şi comiţilor bulgari, pentru naţie şi limbă” (circa 1905). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Armatoli aromâni, luptând contra grecilor antarţi şi comiţilor bulgari, pentru naţie şi limbă” (circa 1905). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Aromâni „chiragii”- proprietari de cai şl catki. „in lunile de vară, este aproape imposibil ca cineva să călă-torească între Dunăre şi Pind şi să nu întâlnească lungi şiruri de caravane urcând defileurile munţilor” (Sir Charles Eliot, 1900). Sursa: Colecţia IVIanakia, BAR.

Aromâni susţinători ai cauzei naţionale româneşti în Balcani, ucişi de o bandă greceascâ (1905). Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Avdela, „comună curat românească” din Pind (18 august 1927). Centru al mişcării de emancipare naţională a aromânilor, localitatea a fost incendiată, în 1905, de bandele greceşti. Sursa: Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Bâtrâne din satul Liumniţa (Macedonia grecească), colonizate în Cadrilater (10 mai 1929). Sursa Colec-ţia Tache Papahagi, BAR.

Casă din Băeasa (12 iulie 1927). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Ceată aromânească din Caraferia (Veria),,,pentru apărarea limbii lor materne şi spre paza comunelor româ-neşti din ţinutul Caraferia, contra grecilor antarţi şi altor duşmani ce-ar atinge neamul românesc” (circa 1905). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.

„Ceata lui Nicea (voivodă aromân) pentru apărarea limbii lor materne”,In Caraferia (circa 1905). Sursa: Colecţia Manakia, BAR.

Chipuri de aromâni din Epir (circa 1904-1906). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Chipuri de aromâni din Epir (circa 1904-1906). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Chipuri de aromâni din Epir (circa 1904-1906). Sursa Colecţia Manakia, BAR

Chipuri de aromâni, circa 1900. Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Chipuri de aromâni, circa 1900. Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Elevi ai gimnaziului de la lanina, deschis de statul român în 1887.1n 1901 este transformat în şcoală comer-cială, având 61 de elevi. Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Familie de aromâni din Perivole,,,una din comunele aromâneşti de frunte din munţii Pindului (21 iulie 1927). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Negustori de vite din Samarina, „cea mai de frunte aromânească din Pind (circa 1900). Sursa Colecţia Manakia, BAR.

Nuntă la aromânii din Epir, circa 1900. Sursa Colecţia Manakia, BAR

Satul Băeasa, numit de greci Vovusa (16 iulie 1928). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Tipuri de aromâni din Avdela (1928). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Tipuri de aromâni din Avdela (1928). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR.

Tipuri de aromâni din Băeasa (circa 1900, 14 iulie 1928). Acest sat din Pind are, la începutul secolului trecut, 600 de locuitori. Sursa Colecţia Manakia, BAR

Tipuri de aromâni din Băeasa (circa 1900, 14 iulie 1928). Acest sat din Pind are, la începutul secolului trecut, 600 de locuitori. Sursa Colecţia Manakia, BAR (1)

Tipuri de gramoşteni din comuna Livezi, colonizaţi în Cadrilater (1929). Sursa Colecţia Tache Papahagi, BAR

Sursa: Satele din România / Facebook