Romania in the objective of photographer Iosif Berman.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Portret la automat. – de Alice Ionescu.
Un bărbat slab, negricios, ,,cu ochii ca măslinele verzi”. Cu greu poate fi închipuit fără cele două aparate de fotografiat – Contesa Nettel și Machina – , stativul greu și cutiile cu plăci de sticlă pe care le purta pretutindeni în spinare.
Din puținele fotografii în care apare, ne privește ciudat când un domn elegant, îmbrăcat într-un palton modern, bine croit și cu pălărie de fetru pe cap, cu puțină rigidate și o mână în buzunar, parcă decupat dintr-o revista de modă a vremii, când un personaj veșnic în mișcare, îmbrăcat sport, en bras de chemise, cu basc și bocanci, o vestă tricotată și foarte degajat.
O privire mai atentă dezvăluie faptul că, indiferent de ținută și de ocazie, avem de-a face cu un orășan pur sânge. În contextul satului, el va rămâne o apariție insolită, ca de altfel cei mai mulți dintre membrii echipelor gustiene; nu au simțit nevoia să mimeze, ca să fie primiți în lumea pe care o cercetau.
Din povestiri aflăm că era tipul vânătorului permanent treaz. Era în activitate continuă, de la răsăritul soarelui și până noaptea, uneori vâna imagini și pe întuneric, la lumina farurilor de camion. Putea sta la pândă cu răbdare, așteptând un nor, un gest munai de el presimtite, o anumită luminâ. Își prepara singur vânatul: nu lăsa pe nimeni să-i pregătească soluțiile de labotator, sau să-i copieze imaginile pe hârtie. ,,Oficia” până noaptea tarziu în laborator, la lumina roșie, până ce imaginea ,,prinsă” de el contura așa cum își dorise.
Un vânător aparte, are nu ucide, ci nemureste viață …
______________________________________________________________________________________________________________
Carte de vizită.
A trăit între anii 1892 – 1941. A fost un fotograf bine cunoscut în epoca sa, în țară și în străinătate. Nu a fost numai unul din cei mai buni fotografi și Școlii Sociologice de la București, dar poate fi socotit co-autor al imaginii țăranului român – așa cum a propus-o profesorul Dimitrie Gusti – și totodată, participant al demersului militant al sociologiei promovate de către acesta.
Într-o epocă în care majoriatea fotografilor români de avengură erau de origine străină ( macedoneni, germani, maghiari), Berman ocupă poziția romanului evreu. Cu toate că s-a simțit permanent și a acționat ca un român, unele din calitățile neamului sau de origine l-au influențat puternic in creație și stil: spre exemplu, călător neobosit, s-a remarcat printr-o mobilitate ieșita din comun, o acuratețe a observației și o pricepere rară de a fi mereu ,,străinul apropiat” acolo unde l-au purtat pașii și curiozitatea.
A lucrat pentru ziare importante din România – ,,Dimineața”, ,,Adevărul”, ,,Realitatea ilustrată” și altele – pentru ,,The New York Times”, pentru mai multe reviste londoneze și pentru o Agenție Internațională de Presă, cu sediul la Paris. Este autorul unor reportaje fotografice cutremurătoare despre accidente, catastrofe și evenimente de amploare, care au marcat istoria vremii: incendiul sondelor de la Moreni, al bisericii din Costești, înmormântarea Reginei Maria, jubileul podului Anghel Saligny de la Cernavodă, ca să enumăr doar câteva exemple.
A fost fotograful oficial al Familiei Regale și al personalităților de la Curte. A lăsat o importantă bancă de imagini care ilustrează viața științifică a epocii, în ceea ce a avut ea mai semnificativ – printre altele, cercetările și acțiunile întreprinse de Școala Sociologică de la București, sub conducerea lui Dimitrie Gusti, prelegire profesorului Nicolae Iorga, de la Vălenii de Munte.
Creațiile sale ocupă astăzi nenumărate rafturi de cutii pline cu negative pe sticlă și albume de fotografii, în arhivele importante de imagine, care lezaurizează fotografia documentară și etnografică a începutului de secul XX.
Avatariile istoriei românești de după cel de-Al Doilea Război Mondial au făcut din el după moarte, un personaj aproape necunoscut, sau doar o sintagmă cufonică într-o înșiruire de nume care au marcat cultura perioadei – Gusti, Brauner, Berman…
Plăcile pe sticlă vor fi repede trecute de către Partidul Comunist în patrimoniul Ministerului pentru Propagandă, pentru a putea fi folosite la legitimarea unei ideologii care vehicula imaginea unui țăran primitiv și exploatat, care nu ajunsese încă la conștiința proletară în perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial și care, deci, trebuia ,,ajutat” să o facă. Scurt timp după aceea, imaginile vor fi trecute totuși la fondul secret și vor rămâne inaccesibile, deoarece țăranii din fotografiile lui Berman erau prea autentici și, ca atare, prea greu de manipulat.
E de ajuns să mă gândesc la personalitatea și biografia paradoxale ale fotografului, că să fiu tentat să spun căalt destin nici nu s-ar potrivi operei sale. Nu l-a preocupat nici un moment ce se va întâmpla după moarte cu faima sau cu realizările sale. Și asta, pentru că pur și simplu așa a trăit: pentru că, spre exemplu, și-a învățat fetele cum să meargă pe bicicletă, dar nu și cum să se oprească…
Sursa: Satele din România / Facebook
