Formula As: Vrăjiţi de misterele cetăţilor dacice, uităm că de fapt ele sunt înconjurate de cele aproape 40.000 de hectare ale Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina. Dacă ne întoarcem un moment privirea de la vestigiile istorice, descoperim o zonă fascinantă, prin frumuseţe şi bogăţie: păduri virgine, sute de peşteri şi cascade, colonii de lilieci unice în lume şi multe alte minunăţii. Lecţia de ecologie ne-o dă însă legătura simplă şi curată dintre locuitorii de azi şi ţinutul de vis al dacilor. Despre toate acestea ne-a povestit un îndrăgostit de munte şi vechi ranger al parcului, SILVIU MACSINOIU.
– Zona Grădiştea Muncelului-Cioclovina este cunoscută în special pentru cetăţile dacice, deşi se află într-un parc natural. Frumuseţea naturii de aici poate concura cu însemnătatea istorică a locului?
– Cu siguranţă, cine a venit să vadă cetăţile dacice a observat şi frumuseţea extraordinară a naturii din împrejurimi. E un loc fabulos, şi de aceea a şi fost recunoscut ca Parc Natural. Poate că vedeta este monumentul UNESCO, Sarmizegetusa Regia, dar natura ce o înconjoară nu este cu nimic mai prejos. Argumente sunt destule, trebuie doar puţină curiozitate şi… bocanci buni. În primul rând, sunt peisajele superbe, cu ponoare, cu canioane, zeci de cascade şi peste patru sute de peşteri. Ne putem mândri că avem aici câteva sute de hectare de păduri virgine, curate, aşa cum le-a făcut Dumnezeu. Coloniile de lilieci din parc sunt unice în Europa! Şi tot unică în Europa este bogăţia faunei, de la urşi, râşi, cerbi şi lupi, până la păsări şi flori foarte rare. Puţine ţări din Europa au pe tot cuprinsul lor ceea ce avem noi, doar în acest parc. E un tezaur al României, şi toţi cei care ne-au vizitat s-au bucurat şi au fost surprinşi. Avem patru trasee importante, gata amenajate, care aşteaptă iubitorii de natură. Cine se încumetă nu va regreta când va ajunge pe Vârful Godeanu sau pe terasele de la Feţele Albe sau la Peştera Bolii sau în Cheile Crivadiei. Să nu uităm că aici era fundul Mării Thetys. Pereţii calcaroşi sunt decoraţi cu fosile, iar apele au săpat în calcar labirinturi fascinante, ce se termină cu cascade. Alteori, apa intră în munte, îl străbate în adâncuri şi iese la suprafaţă în partea cealaltă a lui, în ponoare superbe. La început, au fost aceste locuri de vis şi dacii le-au ales să fie inima ţării lor.
– Există ceva emblematic pentru parcul acesta? Ce i-aţi recomanda, în primul rând, unui turist care ajunge aici?
– Pe emblema parcului nostru este un liliac. Coloniile de lilieci din peşterile acestei zone sunt de o deosebită importanţă, prin dimensiuni şi diversitate. La Şura Mare este cea mai mare colonie de lilieci din Europa şi poate chiar din lume. Dar primul lucru pe care eu l-aş recomanda sunt… oamenii, uriaşa vechime a lor. Aici s-au descoperit rămăşiţe de Homo Sapiens şi de Neanderthalian, care dovedesc o locuire de-acum mai bine de douăzeci de mii de ani. Dar şi astăzi avem în munţi sălaşe. Ele fac parte din peisaj, sunt de mii de ani într-o comuniune unică cu natura, greu de văzut în altă parte. Oamenii ăştia locuiesc aici de mii de ani, şi foarte puţine s-au schimbat în felul lor de a fi. Au aceleaşi case micuţe, din lemn, pe câte un vârf de munte, fără electricitate, muncind pământul aşa cum o făceau şi dacii. Există o simplitate şi o curăţenie impresionante în felul de a fi al oamenilor ce populează toate crestele şi văile acestor munţi. Mergeţi la oricare stână sau sălaş: vă vor primi cu mâncare simplă, cu ţuică, brânză şi miere. Şi, dacă le veţi mulţumi, vă vor răspunde că nu e meritul lor, sunt lucruri primite de la Dumnezeu. Felul lor respectuos faţă de natură şi faţă de tot ceea ce este viu e o experienţă în sine, vine parcă din altă lume, veche şi pe cale de dispariţie. Noi ne-am străduit să îi încurajăm să îşi păstreze traiul moştenit din străbuni, să ne mai bucurăm de această mărturie, de această lecţie de ecologie umană. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să recunoaştem şarmul şi frumuseţea inexplicabilă, în mijlocul sălbăticiei, a unei case cu acoperiş de şiţă, înconjurată de curtea cosită şi gărduţul de nuiele împletite.
– Care sunt tradiţiile păstrate de aceşti moştenitori ai muntelui şi de ce fac ele parte din tezaurul parcului?
– Pe de o parte, importanţa tradiţiilor din Parcul Grădiştea Muncelului constă în faptul că ele vorbesc despre frumoasa legătură dintre om şi natură, dintre sălbăticia muntelui şi viaţa spirituală a oamenilor. Pe de altă parte, ele influenţează direct mediul. De exemplu, poate nu aveam aceeaşi diversitate a mediului, dacă oamenii nu ar fi mers cu oile pe aceşti munţi, dacă nu ar fi creat poieni când au tăiat lemn pentru a-şi construi sălaşe, sau dacă nu ar fi crescut albine. Ceea ce vedem prin tradiţii este că natura şi oamenii sunt o singură lume, strâns legată într-un echilibru frumos, dar fragil. Ne bucurăm că s-au păstrat nedeile, sărbători ţinute în poieni cu flori, că mai există meşteşugul fierăritului sau că măsuratul oilor se face ca pe vremuri. La oamenii care trăiesc în munte încă mai putem găsi stupi ca acum două mii de ani, făcuţi din trunchiuri de copac scobite! Imediat vin sărbătorile de iarnă şi o să putem auzi din nou piţărăii, aceşti colindători neobişnuiţi, care mai există încă în zonă. Sunt oameni de la oraş care vin special pentru colinde, în satele din împrejurimi, îşi aduc copiii să meargă cu cei din sat să cânte Bună seara, seară! şi să joace „Craii”. Căluşarii îşi fac dansul ritualic aici, tot iarna, aşa cum făceau dacii, în speranţa că duhurile rele vor pleca şi vor lăsa un loc curat pentru anul cel nou. De-asta, pentru noi, un parc natural nu înseamnă doar un „depozit” de plante şi animale într-un peisaj frumos: este o comuniune bazată pe respect, între tot ceea ce înseamnă viaţă. Până la urmă, asta vrem să facem prin ecologie, nu?
Sursa: identitatea.ro
