Alegem sejururi la mare sau la munte, dar ce-ați spune de o săptămână de vacanță la țară, printre oamenii locului? În Maramureș, zeci de orășeni experimentează un alt fel de concediu: relaxare, la pachet cu mesteșuguri tradiționale. Totul în cadrul Școlii de Vară „Moș Pupăză”, parte a festivalului „Satele unite ale Maramureșului”. Inițiatorul proiectului este Peter Hurley, irlandezul care, de 23 de ani, trăiește, vorbește și simte românește.
Deși pare de-a locului, după felul în care mânuiește războiul de țesut, Cristina Voronca este din București. S-a înscris la Școala de Vară „Moș Pupăză” din dorința de a învăța meșteșugurile de altădată.
„- Pe mine mă încântă foarte tare și am zis că nu plec de aici până nu îmi fac un mic ștergar.
– Și cum merge treaba la război?
– Merge bine, am început cu emoții”, recunoaşte femeia.
Atelierele meșteșugărești fac parte din cadrul evenimentului „Satele unite ale Maramureșului”, un festival inițiat acum 8 ani, de irlandezul Peter Hurley.
„Este vorba despre să facem legătura, cât mai mult se poate, între oamenii din oraș, de orice vârstă și, cum zicea Blaga, centrul generator al culturii tradiționale”, spune iniţiatorul evenimentului.
Adică oamenii pricepuți de la sat care, pentru o săptămână, au devenit îndrumători pentru cursanții veniți din toată țara.
„Învață să țeasă, să își facă mărgele, zgărdane, să toarcă. Tot ce ține așa, de viață, de munca femeii de la țară”, susţine Călina Mârzac, directorul Muzeului Rogoz.
„E prima dată când fac o brățară, sincer. Nu e așa de greu precum mă așteptam și e chiar drăguț, aș putea încerca și acasă”, spune o cursantă din Bistrița-Năsăud.
Câteva ulițe mai încolo, și în atelierul meșterului Nicolae Șerban, se muncește de zor. Cu dalta și ciocanul.
„O activitate de inițiere în tainele cioplitului, în cunoașterea simbolurilor noastre tradiționale pentru zona Maramureșului”, spune meşterul.
Școala de Vară „Moș Pupăză” va fi reluată în perioada 13-20 august în Țara Maramureșului, în cadrul evenimentului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”.
Sursa: digi24.ro