Enable English subtitle ! – Activați subtitrarea în românește !
Pâclele Mari și Pâclele Mici sunt două areale având fiecare peste 10 hectare situate în Subcarpații de Curbură, la nord de Berca (județul Buzău) și în care apar cei mai spectaculoși vulcani noroioși din România. Recunoscuți și descriși de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1924 sunt cuprinși într-un areal de protecție, iar prin Legea 5/2000 se instituie aria protejată de interes național conținând rezervații geologice (vulcanii noroioși) și botanice (planta endemică Nitraria schoberi = Gărdurariţa). Deoarece de-a lungul timpului s-au făcut și încă se fac confuzii între localizarea Pâclelor Mari și a celor Mici, în concordanță cu Legea 5/200, cu Google Maps și cu panourile turistice locale, prezentăm Pâclele Mari ca fiind cele accesibile auto (la capătul asfaltului DJ 22A Policiori). Distanța de la drumul asfaltat la vârful vulcanului Pâclele Mari este de circa 250 m. Pâclele Mici sunt situate la circa 2,2 SSV de Pâclele Mari și sunt accesibile numai pe jos, la circa 1 km de un alt drum județean nemodernizat. Subtitrarea videoclipului explică formarea și funcționarea vulcanilor noroioși cu exemplificări de la Pâclele Mari. Vulcanii noroioși apar sub formă de conuri mai mult sau mai puțin ascuțite, mai mult sau mai puțin înalte (până la câțiva metri), având în partea centrală un canal de emisie (sau chiar un minicrater) prin care sunt emise continuu sau intermitent mici cantități de noroi (sunt și vulcani ”stinși” la care canalul de alimentare este obturat). Vulcanii noroioși s-au format prin depuneri succesive de noroi, fiind deci construcții fragile, efemere, care își schimbă configurația, chiar și amplasamentul de la sezon la altul. Vulcanii noroioși sens strict sunt asociați acumulărilor de hidrocarburi situate în adâncimea pământului. Din aceste acumulări aflate sub presiune, cantități mici de gaze reușesc să evadeze de-a lungul unor accidente tectonice (falii). În drumul lor spre suprafață, aceste gaze antrenează apa întâlnită în (stratele) acvifere de deasupra, apă care la rândul ei dizolvă acumulări de sare și antrenează particole solide fine (praf, argilă). Ajunsă la suprafață, emulsia noroioasă se depune pe flancurile conurilor vulcanice contribuind la înălțarea treptată a acestora. Consistența și debitul noroiului emis controlează forma și înălțimea conurilor. Noroaiele foarte apoase nu formează conuri ci bălți în care bolborosesc gazele (hidrocarburi), în zona Berca conurile fiind numite ”pâcle”, iar bălțile, ”fierbători”. De remarcat că în zona Berca sunt cunoscute patru zone cu vulcani noroioși care se dispun strict în lungul unui aliniament orientat NNE-SSV și care materializează probabil accidentul tectonic major ce a favorizat evadarea gazelor. Cele patru zone sunt: Pâclele (Fierbătorile) de la Beciu (3km nord de Pâclele Mari), Pâclele Mari, Pâclele Mici (2,2 km sud de Pâclele Mari) și Fierbătorile de la Berca (7 km sud de Pâclele Mari).
){kind=link}