Muzeul Aurului din Brad (județul Hunedoara), singurul din Europa și unul dintre cele trei existente în toată lumea

20 Sep

Aurul Apusenilor - Muzeul Aurului de la Brad

Cea mai mare parte a aurului extras din România provine din zona Munților Apuseni. Zona cu pondere excepțională a mineralelor aurifere este situată în partea de sud a acestor munți. Este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de ”patrulaterul aurifer”.

Exponate de la Muzeul Aurului din Brad – Aur lamelar

Exponate de la Muzeul Aurului din Brad – Aur lamelar

Aceste depozite au constituit sursa principală de aur a României. Cantitatea de aur ce a fost extrasă în cursul istoriei din cele 60 de zăcăminte cunoscute, a fost estimată la circa 1750 t. Cele mai importante locații din punctul de vedere al exploatării aurului, din Patrulaterul Aurifer sunt: Roșia Montană, Valea Tisei, Hanes, Rovina, Cireșata, Colnic si Certej.

Aur lamelar – Muzeul Aurului din Brad

Aur lamelar – Muzeul Aurului din Brad

Aurul este unul din primele metale utilizate de oameni. În stare naturală se găsește în formă aproape pură rămânând strălucitor și neoxidat timp de mii de ani. Se estimează că până în prezent au fost extrase din pământ 150.000 tone de aur. În lume, în jur de 2500 tone se extrag în fiecare an.

  29-31 iulie 2016: Festivalul Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Aur si depuneri de calcit - Muzeul Aurului Brad

Muzeul Aurului din Tara Zarandului

Estimarea cantității de aur extrasă din zăcămintele din România:

– perioada pre-romană (înainte de anul 106) – 10%;

– perioada romană (anul 106 – 270) – 24%;

– perioada evului mediu (anul 270 – 1492) – 24%;

– perioada Imperiului Austro – Ungar (1492-1918) – 27%;

– perioda interbelică (1918-1945) – 4%;

– perioada comunistă (1945-1989) – 9%;

– perioada post – comunistă (1989-2006) – 2%.

Lingouri de aur brut – Muzeul Aurului – Brad

Lingouri de aur brut – Muzeul Aurului – Brad

Mineritul în zona orașului Brad este confirmat de lucrările miniere executate în antichitatea daco-romană şi în perioada evului mediu. După război, în anul 1920, minele de la Brad sunt preluate de către societatea românească „Mica”, care va deveni în perioada interbelică una dintre cele mai importante întreprinderi industriale din România.

Muzeul Aurului de la Brad – Romania

Muzeul Aurului de la Brad – Romania

Numeroase tabele statistice prezentate dovedesc creşterea rapidă a producţiei de aur fin până la 2.832 kg în anul 1937. Societatea „Mica” a fost în perioada 1920-1948 cel mai mare producător de aur din România şi în acelaşi timp, cea mai importantă societate minieră implicată în extracţia metalelor preţioase din partea centrală şi de sud-est a Europei.

Interiorul Muzeului Aurului – Brad

Interiorul Muzeului Aurului – Brad

Locul unde se pot vedea piese excepționale obținute de-a lungul anilor de exploatare, este Muzeul Aurului din Brad. Inventarul colecției cuprinde peste 2000 de exponate. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit cele cu aur autohton, provenite din minele din Munţii Metaliferi.

Muzeul Aurului – Brad

Muzeul Aurului – Brad

Accesul la Muzeul Aurului: dinspre orașul Deva (36km – E79) > Vălișoara > Luncoiu de Jos > Brad;

  În Peştera Cizmei (judetul Hunedoara) stau ascunse desene rupestre vechi de 10 000 de ani!

Preț bilete: adulți – 20 lei, elevi (peste 14 ani) și studenți -15 lei.

Program vizită: De marți până duminică între orele 09:00-17:00, luni – închis.

Vizitand Muzeul Aurului de la Brad

Exteriorul și interiorul clădirii Muzeului Aurului au fost refăcute, colecția fiind redeschisă în anul 2012.

În cadrul expoziției se pot vedea: lamele și cristale de aur, lingou de aur brut, lingou de aur fin, aur lamelar pe cuarț, aur lamelar cu calcit și altele.

Aur microgranular in cuart – Muzeul Aurului – Brad

Aur microgranular in cuart – Muzeul Aurului – Brad

Exponatele prezentate la Muzeul Aurului sunt aduse de la Roșia Montană, Băița, Baia Mare, Brad, Cavnic, Baia Sprie.

  Manastirea Caldarusani - Snagov, judetul Ilfov

Piesele cele mai de valoare sunt considerate a fi: aurul lamelar – Pana lui Eminescu, lamelele de aur – Feriga, minilamelele de aur – Șopârla, exponatul din aur lamelar cu depuneri de cristale.

Minilamele din aur - Soparla de la Muzeul Aurului

Pe lângă exponatele de aur se pot vedea și alte minerale și minereuri precum – azurit, pirită, mercur, diamant, sulf, cupru, turcoaz, cuarț. Interesante sunt și exponatele ce conțin sulfuri și oxizi.

Azurit si Pirita de la Muzeul Aurului – Brad

Azurit si Pirita de la Muzeul Aurului – Brad

Epsomit si calcantit – Muzeul Aurului – Brad

Epsomit si calcantit – Muzeul Aurului – Brad

Exponat de la Muzeul Aurului – Brad

Exponat de la Muzeul Aurului – Brad

Pentru a vizita Muzeul Aurului vă sugerăm să vă rezervați în jur de 2 ore. Din păcate toate planșele informative sunt scrise doar în limba română. Exponatele sunt însă de o rară frumusețe și o valoare inestimabilă. Noi vă recomandăm să nu ratați acest obiectiv turistic deosebit.

Aur lamelar in cuart - Muzeul Aurului Brad

Lama de aur – Muzeul Aurului – Brad

Lama de aur – Muzeul Aurului – Brad

Sursa: travelguideromania.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *